Concert din muzica de Kafka

Un oficiu postal ascuns bine intre blocuri. Doar initiatii stiu unde este, de la strada principala nu se vede nimic.

In interior, doua doamne, angajatele companiei, trateaza cu clientii. Coada e formata din doi barbati, unul mai in varsta si mai inalt decat celalalt. Ambii asteapta la doamna nr 1.

Doamna nr 2 stampileaza un teanc de plicuri. Ia plicul din gramada in asteptare, il pune pe masa, aplica 4 stampile, il muta in gramada rezolvata. Procesul se reia.

Am de ridicat un colet. Il vad pe un raft in spatele doamnei nr 2 si imi fac iluzii ca pot termina repede, ea nefiind ocupata cu client. Ma indrept spre ea. Imi ghiceste intentia si ma opreste inainte de a apuca sa spun ceva: Imi pare rau, sunt foarte ocupata, sunt contra- timp. Trebuie sa stampilez toate plicurile astea. Si continua: pac, pac, pac, pac. Un teanc scade, altul creste. Ma intreb daca la angajare citeza de stampilare a plicurilor este criteriu eliminatoriu. Doamna nu pare a fi foarte bine cotata dpdv. Treaba merge incet. Pac, pac, pac, pac. Dar aplica stampilele cu simt de raspundere. Macar atat…

Oftez si ma pun la coada. Batranul e primul. Vrea sa plateasca impozitul pe casa si ar vrea sa se intample inainte de 15 martie, sa aiba reducere. Cartea de identitate e la doamna nr 1. Sistemul cade. Nimic neobisnuit. Nr 1 isi cere scuze, restarteaza calculatorul. Trebuie sa asteptam putin, nu mult, cateva minute, spune. In timpul asta nr 2 stampileaza: pac, pac, pac, pac.

Ca sa nu piarda vremea degeaba, nr 1 il proceseaza si pe al doilea barbat. Are de trimis un colet. Ii cere buletinul si il pune pe masa, langa celalalt. Din celalalt capat al mesei se aude: pac, pac, pac, pac. Nr 1 scoate niste formulare si le completeaza de mana. Pixul scartaie pe hartie. Acum, pe langa pac, pac, pac, pac, se mai aude si scart, scart, scart.

Si mai un ventilator de calculator: vuuuuuuuum. Intre timp sistemul a repornit si calculatorul, obosit de ani, trudeste din greu cu aplicatiile postei.

Nr 1 se intoarce la plata impozitului batranului. De pe masa ia buletinul, numai ca il ia pe al tanarului si vrea sa introduca CNP in sistem. Ochii ii cad pe poza si isi da seama ca nu e totul in regula: Cred ca v-a expirat buletinul, ca nu mai semanati deloc cu poza din el. Batranul, amuzat, ii atrage atentia ca e buletinul celuilalt. Nr 1 rade manzeste, mirandu-se de greseala ei. Nr 2 continua: pac, pac, pac, pac. Nr 1 bate la tastatura, cu unghiile lovind in taste: clac, clac, clac. Din cand in cand apasa cu nerv tasta de spatiu: tac, tac, tac. O simfonie de picaturi chinezesti.

Impozitul batranului a fost platit. Imprimanta cu ace isi face, constiincioasa, datoria. Pentru o vreme se aude doar zgomotul ei: prrrrr, prrrrrrr, prrrrrr, prrrrr. Apoi a terminat. Se aude iar nr 2: pac, pac, pac, pac. Revenim la starea initiala.

Scart, scart, scart, se completeaza formularul pentru coletul tanarului. Apoi datele se introduc din tastatura in sistem (care nu mai moare de data asta): clac, clac, clac, apoi un tac, apoi iar clac. Incepe iar imprimanta: prrrrrrrrr, prrrrrrrr.

Ajung si eu, imi spun pasul. Nr 1 se intoarce si cauta prin teancul de colete si pachete din spatele ei. Nu ma aude cand ii spun ca am vazut coletul. Probabil din cauza nr 2 care stampileaza in continuare. Pac, pac, pac, pac face nr 2. Nr 1 fosneste cu coletele, in cele din urma ma fac auzit si o directionez spre colet, nu fara a-mi reprosa ca „de ce nu spun asa de la inceput”. Nu mai zic nimic. Pac, pac, pac, pac, continua nr 2.

Imi iau coletul si ies.

In strada inca aud: pac, pac, pac, pac si vuuuuss, se freaca plicul pe celelalte.

Sau e doar in mintea mea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Connect with Facebook

*