Deja vu

Da’ mai lasa-ma o data in pace, strigam cu naduf catre ai mei de cate ori mi se parea ca exagerau cu preocuparile in ceea ce priveau aspecte ce mie mi se pareau marunte ale existentei mele.

Cu intelegerea resemnata a celor care stiau ca au fost ca mine si voi fi ca ei, zambeau impaciuitor si treceam la alt subiect, nu inainte de a adauga: Vei avea si tu copiii tai si vei vedea cum e.

Anii au trecut. Serialele cu tema medicala au aparut, rand pe rand. ER. Grey. House. Din toate, lasand drama la o parte, ramai cu cate ceva. O bucata de informatie, reala, in jurul careia scenaristii au tesut o poveste interesanta. Dar multe inca par a fi fantasme. Apoi vin confirmarile de la medici, in timpul sursului de prim ajutor pt parinti. Afli de Lyme si de modul de transmitere. Apoi cele cateva cazuri raportate de media. Si totul legat de capuse, cele pe care le smulgeai din pielea cainelui si le stropseai pe betonul din curte.

Dar atunci era vorba de caine si de tine. Nu de copilul tau.

Asa ca dezvolti obsesii.

De fiecare data dupa ce vine copilul de afara si afli ca a fost in iarba, il iei la puricat. Cauti intre degete, in toate pliurile pielii, in protestele pustiului si sub ochii critici ai mamei lui care ar vrea sa gasesti o metoda prin care sa nu sperii copilul. Dar cum sa verifici fara sa il intorci pe toate partile?

In timpul asta, in minte, iti trece prin cap altceva ce ziceau parintii: Vei vedea ca imi vei da dreptate mai tarziu.

Si da, stii cum e si le dai dreptate pentru ca faci la fel ca ei. Si, daca ai crescut bine puiul de om, la randul lui va face exact la fel, cu toate. Ca fiecare generatie il mai rastigneste putin pe Isus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Connect with Facebook

*