O poveste cu stafide

Eram mic, pe la inceputul ciclului primar. Ocazional, prin casa, isi facea drum o pungulita cu stafide din care mama.punea prin prajituri. Nu stiu de ce erau asa de rare. Sau poate scumpe. Oricum nu era abundenta de ele.

Ascultam la pick-up povesti. Imi aranjam aparatul, ma asezam confortabil la birou, cu urechea lipida de difuzor si ascultam vocea domoala a povestitorului.

Cand se suprapuneau cele doua evenimente, ascultatul la pick-up si prezenta stafidelor in casa, era un ritual. Luam o mana de stafide, mai mult nu, ca sa imi ajunga cat mai mult, le ordonam, de la cea mai mica si pricajita pana la cea mai mare si zemoasa, si le savuram, incet, rand pe rand, ascultand povestile.

Un tanar de acum ar zice ca „m-as duce sa iau mai multe”. Eu atunci nu aveam bani de asa ceva, erau marfa rara si scumpa, asa ca ma incadram in cat aveam, sa tina cat mai mult. Altii ar zice ca „nu mi-ar pasa, as manca tot, macar o data sa ma simt bine”.

De ce povestesc asta?

Cred ca ati auzit, deja, de situatia tragica a primariilor (nu mai dau link) care, dupa ce au marit salariile oamenilor la cote nesustenabile, acum dau din colt in colt si stau cu mana intinsa la guvern dupa bani. Guvern care, la randu-i, n-are de unde.

Si-au mancat toate stafidele la o masa, s-ar putea zice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Connect with Facebook

*